Vineri, 17 Aprilie, ora 15:00 – “Spațiul cosmic vine la voi acasă”. O întâlnire cu Ana-Maria Neculăescu, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” – INCAS

Vinerea aceasta, 17 Aprilie 2020 începând cu orele 15:00, sunteți invitați, profesori și elevi deopotrivă, să participați la o nouă întâlnire cu spațiul cosmic. Vom dialoga cu Ana-Maria Neculăescu, cercetător științific la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” – INCAS, titlul prezentării sale fiind – “Care este situația actuală în domeniul lansatoarelor spațiale în lume?”

Întâlnirea, organizată de către ESERO România – o colaborare între Agenția Spațială Europeană și Agenția Spațială Română – va avea loc online prin intermediul unei sesiuni “Facebook Live” găzduită la adresa https://www.facebook.com/esero.romania/ .

Având un interes încă de pe băncile școlii în domeniul vehiculelor lansatoare (rachete spațiale), Neculăescu Ana-Maria a absolvit cursurile facultății de Inginerie Aerospațială ale Universității Politehnica din București. Și-a completat studiile absolvind cursurile a două programe de Masterat în domeniul spatial, iar acum este doctorandă studiind optimizarea traiectoriilor vehiculelor lansatoare. Este cercetător științific la INCAS iar activitatea ei principală este legată de cercetarea în domeniul vehiculelor reutilizabile și lansatoare. Vineri, Ana-Maria va prezenta capabilitățile marilor puteri în domeniul lansatoarelor pe plan international, pe plan European, dar și interesul și participarea INCAS la un proiect preliminar pentru proiectarea unui lansator de mici dimensiuni.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” – INCAS este instituție reprezentativă de cercetare în domeniul științelor aerospațiale din România, cu o tradiție de peste 60 de ani în inginerie aerospațială, fizica curgerii și aerodinamică aplicată, gestionând tehnologii avansate și o infrastructură unică de importanță strategică națională. Cu sustinerea Agenției Spațiale Române (ROSA), INCAS are un Centru de Competență în domeniul vehiculelor lansatoare aflându-se în desfășurare o serie de proiecte de cercetare-dezvoltare la nivel național și European.

Ne vedem, deci, vineri 17 Aprilie online de la orele 15:00, la https://www.facebook.com/esero.romania/