Competitia nationala de rovere Exo-Ro 2020-2021 la start

24 Dec

Înscrierile sunt deschise pana pe 24 ianuarie 2021

Competiția națională Exo-RO se întoarce într-o abordare de tip hibrid a învățării prin combinarea activității desfășurate în școală cu activitățile desfășurate la distanță. Echipele proiectează roverele, le construiesc și le trimit către juriu. Acestea vor fi lansate pe un traseu impus cu o lungime de maximum 30 de metri într-o locație ofertantă din punct de vedere al peisajului. În edițiile anterioare roverele au explorat vulcani noroioși la Buzău, mediul subteran la Bacău și un mediu acvatic la Timișoara în 2018.

Competiţia Naţională de Rovere Exo-RO pentru elevii de liceu este organizată de Agenţia Spaţială Română (ROSA) în sinergie cu ESERO România — Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială cu scopul de a trezi interesul tinerilor faţă de domeniul spaţial şi de a creşte calitatea învăţământului prin formarea de competenţe profesionale pentru tineri. Roverele, construite ca roboți de explorare a unei exo-planete, au dimensiuni limitate (masa maximă de 2,5 kg şi dimensiuni lineare maxime de 40cm x 30cm x 20cm). Roverele trebuie să fie echipate astfel încât să îndeplinească două misiuni științifice, una impusă și una la algerea echipei.

Roverele, construite ca roboți de explorare a unei exo-planete, au dimensiuni limitate (masa maximă de 2,5 kg şi dimensiuni lineare maxime de 40cm x 30cm x 20cm). Roverele trebuie să fie echipate astfel încât să îndeplinească două misiuni științifice, una impusă și una la algerea echipei.

 Misiunea știițifică primară impusă  constă în a recupera un obiect cu masă prestabilită de maxim 50g cu ajutorul unui braț robotic, de a naviga cu ajutorul instrumentelor de la bord prin internet și de a colecta date atmosferice (presiune și temperatură).

Misiunea ştiinţifică secundară​, la alegerea fiecărei echipe, poate consta în colectarea de alte eşantioane, măsurarea cu ajutorul senzorilor aflaţi la bord a altor parametri locali (compoziţie atmosferică, nivel de iluminare, concentrație de gaze, pH, radiaţii, etc.), în vederea determinării habitabilităţii pentru specia umană, respectiv a posibilităţii existenţei unor forme de viață locală.

Prin participarea la această competiţie, echipele de elevi vor avea ocazia să ia parte la toate fazele tipice ale unui proiect de robotică spațială, de la selectarea obiectivelor, proiectarea şi integrarea componentelor, până la testarea sistemului în final. Ca urmare a acestui proces, participanţii vor învăţa în mod practic şi se vor familiariza cu metodologia de cercetare ştiinţifică, îşi vor însuşi concepte noi, vor aprofunda sau consolida cunoştinţe de tehnologie şi programare, vor învăţa importanța coordonării şi a lucrului în echipă şi, nu în ultimul rând, îşi vor îmbunătăți abilitățile de comunicare, etapa finală a concursului desfășurându-se în engleză.

Pentru înscriere vă rugăm să completați formularul  corespunzător acestui link pănă pe data de 24 ianuarie ora 23:59. Un exemplu despre ce contine acest formular puteti deschide urmarind acest link.
Regulamentul competiției poate fi consultat urmărind acest link.

Calendarul competiţiei

  • Lansarea concursului: 24.12.2020
  • Perioada de trimitere a propunerilor: 24.12-24.01.2021
  • Publicarea pe site-ul ROSA si ESERO a numelor echipelor finaliste: 25.01.2021
  • Realizarea roverelor: 25.01-08.03.2020
  • Finala: 09.03-14.03.2021