Exo-Ro 2021. Să cunoaștem echipele: “MaxiTehnicus ”

“Echipa MaxiTehnicus este formată din șase elevi de la Colegiul Național “Andrei Șaguna” din Brașov, coordonați de dna. prof. Carmen Tănăsescu.

Pentru construcția roverului, am ales ca fiecare sarcină de lucru să fie atribuită la câte doi dintre noi, pentru a valorifica munca în echipă. Astfel, Andrei și Teodor se vor ocupa de design-ul 3D, Ioana și Vlad vor face programarea, Victor și Maria vor analiza datele obținute, partea de promovare va fi sarcina Ioanei și a Mariei, iar asamblarea o vom face împreună.

Misiunea noastră secundară are ca scop final determinarea celui mai bun loc de pe traseu pentru stabilirea unei așezări umane. Astfel, vom compara două zone prin lansarea a două mini-baze de cercetare staționare, care vor măsura parametrii esențiali pentru susținerea vieții. Aceștia vor măsura: prezența unor gaze toxice pentru oameni (senzorii MQ-2 și SGP30), temperatura, presiunea și umiditatea (senzorul BME680). Vom face și niște
poze pe întreg parcursul traseului, insistând pe zonele în care vom lăsa mini-bazele. Acestea vor transmite datele colectate către rover prin antenele nRF24L01+.

Roverul va fi controlat de o placă de bază Raspberry Pi (model 4B), ce va colectadate de la senzorii și camera acestuia, dar și de la mini-bazele de cercetare, și va trimite comenzile de mișcare primite de la noi către un Arduino (UNO) ce mai apoi va mișca roțile.

Vom considera că roverul nostru este un succes dacă îndeplinește următoarele sarcini: colectarea obiectului cu ajutorul cleștelui, deplasarea roverului pe traseul dat, lansarea pe parcursul acestuia a celor două mini baze de cercetare ce transmit parametrii în timp real la rover, trimiterea datelor colectate atât de la mini stațiile de cercetare cât și de la senzorii roverului în sine către laptopul nostru, prin internet, și alimentarea parțială a întregii misiuni prin energie solară, cu un panou.