Competiția națională CanSat / COVID-19

11 Mar

În condițiile actualei crize COVID-19, Agenția Spațială Europeană a hotărât anularea fazei internaționale a competiției europene CanSat 2020 planificată pentru luna Iunie. Această decizie nu privește competițiile naționale, care sunt supuse, de la caz la caz, regulilor de sănătate publică naționale din țările respective.
În privința desfășurării competiției naționale românești CanSat 2020, planificată pentru perioada 23-26 Aprilie la Timișoara și Caransebeș, ESERO România se supune regulilor de sănătate publică și deciziilor Ministerului Educației și Cercetării. Deocamdată Ministerul Educației și Cercetării a decis suspendarea desfășurării tuturor olimpiadelor școlare județene și regionale până la o dată care va fi comunicată ulterior.
Dacă situația va necesita anularea sau amânarea competiției naționale de CanSat, o atare hotărâre va fi comunicată tuturor echipelor participante. Deocamdată, competiția națională merge înainte.